Viziuni și Valori
Despre noi
Atribuțiile INP
Institutul Național al Patrimoniului are următoarele atribuții principale (cf. HG. nr. 593/2011):
- gestionează fondurile destinate cercetării, expertizării și executării lucrărilor de consolidare-restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice, prin Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice, finanțat de la bugetul de stat;
- administrează, în numele Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, monumentele istorice intrate cu orice titlu în proprietatea statului, altele decât cele administrate de alte instituții publice;
- gestionează, prin acordarea de credite, sumele provenite din aplicarea timbrului monumentelor istorice, precum și din alte surse cu aceeași destinație;
- elaborează, potrivit strategiei Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, și supune spre aprobare acestuia Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice și asigură atribuirea contractelor de proiectare și execuție a lucrărilor de restaurare, conservare, protecție și punere în valoare a obiectivelor cuprinse în acesta;
- verifică și propune spre avizare, potrivit legii, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările contractate;
- asigură asistența tehnică de specialitate pentru Ministerul Culturii și Patrimoniului Național în domeniul organizării activității de protejare a monumentelor istorice;
- propune Ministerului Culturii și Patrimoniului Național inițierea de acte normative în domeniul protejării monumentelor istorice;
- asigură fundamentarea științifică a deciziilor și a avizelor Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice privind clasarea și evidența monumentelor istorice, intervențiile asupra acestora, precum și în zonele lor de protecție;
- elaborează dosarele pentru monumentele istorice propuse a fi incluse în Lista patrimoniului mondial;
- elaborează și actualizează periodic Lista Monumentelor Istorice [LMI] din România;
- administrează fondul documentar al monumentelor istorice, care cuprinde: arhiva, fototeca, fondul cartografic și biblioteca, care sunt proprietatea publică a statului român;
- gestionează Registrul specialiștilor, experților și verificatorilor tehnici, precum și procedurile de atestare și înscriere în acesta, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului culturii și patrimoniului național;
- poate declanșa procedura de clasare a bunurilor imobile și a bunurilor imobile aflate în pericol și poate elabora dosarele de clasare conform Normelor metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin ordin al ministrului culturii și patrimoniului național;
- realizează și pune în valoare, în interes public, baze naționale de date pentru patrimoniul arheologic, patrimoniul cultural mobil, patrimoniul cultural imaterial și resursele informaționale asociate. Acestea includ: baza națională de date a inventarului patrimoniului cultural național mobil și a patrimoniului clasat, baza națională de date a Repertoriului Arheologic Național [RAN] și sistemul informațional geografic aferent, baza națională de date a arhitecturii vernaculare din muzeele în aer liber, Registrul bunurilor culturale distruse, dispărute, furate sau exportate ilegal, Catalogul colectiv național al cărții vechi, baza de date a patrimoniului imaterial, baza de date a specialiștilor și experților în domeniul patrimoniului cultural mobil, Registrul arheologilor, baza de date a muzeelor și colecțiilor și altele;
- îndeplinește funcția de agregator național în procesul de implementare a Programului național pentru digitizarea resurselor culturale naționale și crearea Bibliotecii Digitale a României - componentă a bibliotecii digitale europene - Europeana.eu, asigurând interfața dintre furnizorii de conținut, respectiv instituții publice sau alte organizații deținătoare de resurse culturale, și serviciile tehnice care gestionează programul la nivel comunitar;
- oferă asistență tehnică și de specialitate instituțiilor culturale, întreține programul DOCPAT pentru documentarea patrimoniului cultural, precum și alte sisteme informatice și aplicații utilizate de către operatorii culturali;
- întreține și dezvoltă site-ul web al patrimoniului cultural din România E-patrimoniu.ro și portalul național Culturalia.ro;
- editează Revista monumentelor istorice și Buletinul monumentelor istorice, precum și alte publicații de specialitate.