Timbrul Monumentelor Istorice 2021
Timbrul Monumentelor Istorice

Ce este Timbrul Monumentelor Istorice

Timbrul Monumentelor Istorice (TMI) este o taxă extrabugetară destinată finanţării lucrărilor de protejare a monumentelor istorice. Aceasta este o taxă obligatorie pentru operatorii economici ce desfăşoară activităţi generatoare de venituri din vânzări de produse şi servicii care promovează sau utilizează imagini cu monumente istorice, imobile de patrimoniu sau în zona de protecţie a monumentelor istorice.

Timbrul Monumentelor Istorice a fost instituit în scopul de a sprijini activităţile de protejare, restaurare şi punere în valoare a monumentelor istorice, prin finanţarea de lucrări (precum: intervenţii de urgenţă, amenajări în vederea pregătirii monumentelor istorice pentru vizitare gratuită), investigaţii şi elaborarea de reglementări, norme şi metodologii, programe sau proiecte culturale privind monumentele istorice. Programul / mecanismul de finanţare din fondul TMI include atât monumente istorice aflate în proprietatea statului, a UAT-urilor sau a cultelor religioase, cât şi monumente istorice aflate în proprietate privată a unor persoane fizice sau juridice.

Gestionarea timbrului monumentelor istorice de către Ministerul Culturii, prin Institutul Naţional al Patrimoniului, este reglementată de Legea privind protejarea Monumentelor Istorice (Legea 422/2001).

Conform Hotărârii de Guvern nr. 691 / 12 septembrie 2019, ce clarifică şi detaliază cadrul legal cu privire la utilizarea fondurilor obţinute din aplicarea timbrului monumentelor istorice, finanţările din fondurile obţinute din aplicarea timbrului monumentelor istorice vor fi acordate în urma unei selecţii de proiecte depuse de persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, care au calitatea de proprietar, deţinător al unui drept de superficie, de concesiune sau de folosinţă pentru o durată mai mare de 25 de ani sau titular al dreptului de administrare al unui monument istoric.

În prezent, fondurile obţinute din aplicarea timbrului monumentelor istorice sunt acordate de Institutul Naţional al Patrimoniului pentru lucrări de intervenţie urgentă la monumente istorice, amenajări în vederea pregătirii monumentelor istorice pentru vizitare gratuită, pentru realizarea unor programe sau proiecte culturale, precum şi pentru finanţarea elaborării de reglementări tehnico-economice, de norme şi metodologii privind elaborarea de documentaţii specifice, executării de lucrări, realizării de achiziţii, contractării şi decontării de lucrări privind monumentele istorice.

Cui i se adresează şi mecanism de colectare a Timbrului Monumentelor Istorice

Timbrul monumentelor istorice se percepe de la operatorii economici, editori sau producători, de la proprietari, titulari ai dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra imobilelor situate în zona de protecţie a monumentelor istorice în zonele construite protejate sau de la beneficiarii veniturilor realizate, după caz.

TMI se aplică în procent de 2% asupra vânzărilor de produse şi servicii care promovează sau utilizează imagini cu monumente istorice rezultate din:

a) cărţile poştale ilustrate, plicurile, mărcile poştale, hărţile, pliantele, broşurile, revistele, ghidurile turistice, cărţile, albumele, atlasele, enciclopediile, filmele artistice şi documentare, casetele video, compact-discurile, diapozitivele, videoclipurile, cardurile bancare şi cartelele telefonice comercializate în România, reprezentând monumente istorice individualizate sau în ansambluri, prin imagini fotografice sau reprezentări grafice de interior sau exterior;

b) biletele de intrare, inclusiv taxele de fotografiere sau de filmare, pentru monumentele istorice puse la dispoziţie publicului, în totalitate ori în parte, aflate în proprietatea sau în folosinţa persoanelor juridice de drept privat care desfăşoară activităţi economice;

c) biletele de intrare la manifestările culturale, sportive sau de agrement, târguri şi expoziţii desfăşurate în spaţii situate în zona de protecţie a acestora sau în zonele construite protejate.

Exceptarea de la plata timbrului monumentelor istorice


Se exceptează de la plata timbrului muzeele care funcţionează în clădiri monumente istorice sau în zone de protecţie ale acestora.

Pot fi exceptaţi de la plata taxei timbrului monumentelor istorice operatorii economici care, prin activităţile pe care le desfăşoară, contribuie la protejarea monumentelor istorice cu o sumă cel puţin egală celei pe care o datorează la plata taxei timbrului monumentelor istorice.

Mecanismul de colectare

Colectarea TMI se face prin întocmirea şi depunerea la INP a unei declaraţii lunare privind cuantumul TMI datorat.

Declaraţia privind obligaţia de plată a timbrului monumentelor istorice, se întocmeşte lunar conform modelului prevăzut în anexa la H.G. nr. 1502/2007, însoţită de o fotocopie a ordinului de plată - cont IBAN RO27 TREZ 7042 0E36 5000 XXXX deschis la Trezoreria Sector 4 Bucureşti - trebuie comunicată prin transmitere via email la adresa: timbru@patrimoniu.gov.ro, sau prin poştă sau pe fax: 021/336.99.04 la sediul Institutului Naţional al Patrimoniului: str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti.

Declaraţia se întocmeşte şi transmite se face până la data de 25 ale lunii următoare realizării venitului. Aceeaşi data de 25 este data scadentă plăţii TMI declarat

Atenţie! Este necesară completarea tuturor câmpurilor din declaraţia privind obligaţia de plată a timbrului monumentelor istorice.

Nevirarea contravalorii timbrului monumentelor istorice în termenul legal - data de 25 a lunii următoare celei în care s-a realizat venitul - atrage perceperea de dobânzi şi penalităţi de întârziere de 0,2% / zi, fiind sancţionată, de altfel, cu aplicarea unei amenzi de la 4000 la 8000 lei, conform art. 55 alin (2) din legea 422/2001 privind protejarea Monumentelor Istorice.

Cadru legislativ

Legea privind protejarea Monumentelor Istorice (Legea 422/2001) instituie cadrul general, legislativ ce guvernează domeniul protecţiei Monumentelor Istorice (pdf)

Punerea în aplicare a prevederilor Legii 422/2001 se face în conformitate cu Hotărârea de guvern 1502/2007 din 12 decembrie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind cuantumul timbrului monumentelor istorice şi modalităţile de percepere, încasare, virare, utilizare şi evidenţiere a sumelor rezultate din aplicarea acestuia (pdf)

Aceasta, a fost completată în 12 septembrie 2019 prin Hotărârea de Guvern 691 din 12 septembrie 2019 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind cuantumul timbrului monumentelor istorice şi modalităţile de percepere, încasare, virare, utilizare şi evidenţiere a sumelor rezultate din aplicarea acestuia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1502/2007 reglementează şi detaliază atât mecanisul de colectare cât şi alocarea finanţărilor colectate prin intermediul TMI. (pdf)

Astfel, conform Hotărârii de Guvern 691 / 12.09.2019, finanţările nerambursabile vor fi acordate în urma unei selecţii de proiecte depuse de persoane fizice sau juridice de drept public sau privat. Acestea trebuie să aibă calitatea de proprietar, deţinător al unui drept de superficie, de concesiune sau de folosinţă pentru o durată mai mare de 25 de ani sau titular al dreptului de administrare al unui monument istoric. Totodată, finanţările se vor putea acorda pentru proiecte multianuale, ce vor fi cuprinse într-un program distinct, anexă la Bugetul Ministrului Culturii, conform legii.

Alocarea fondurilor obţinute din aplicarea timbrului monumentelor istorice pentru destinaţiile prevăzute la art. 52 alin. (1) din Legea 422/2001, va fi stabilită anual de către Consiliul de Administraţie al Institutului Naţional al Patrimoniului, cu respectarea strategiei naţionale privind protejarea monumentelor istorice şi a programelor Uniunii Europene în domeniul patrimoniului cultural.

Proiectele pentru care se va putea obţine finanţare fac parte din următoarele subprograme: * cercetare aplicată, studii şi investigaţii pentru restaurarea monumentelor istorice * reparaţii curente şi întreţinere * intervenţii de urgenţă - ante şi post dezastru * punere în valoare - interpretare şi prezentare - a monumentelor istorice * acţiuni tematice * restaurare * elaborare a documentaţiei tehnice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice * educaţie şi formare. Institutul Naţional al Patrimoniului va acorda finanţări nerambursabile pentru două tipuri de investiţii: * elaborarea de reglementări tehnico-economice, de norme şi metodologii privind elaborarea de documentaţii specifice, executării de lucrări, realizării de achiziţii, contractării şi decontării de lucrări privind monumentele istorice; * amenajări în vederea pregătirii monumentelor istorice pentru vizitare gratuită, precum şi pentru realizarea unor programe sau proiecte culturale.

Pentru elaborarea de reglementări tehnico - economice, de norme şi metodologii în domeniul protejării monumentelor istorice, Consiliul de Administraţie al Institutului Naţional al Patrimoniului va stabili un procent din fondurile disponibile din aplicarea timbrului monumentelor istorice, pe baza necesarului anual de reglementare în domeniul monumentelor istorice.

Finanţarea nerambursabilă va fi acordată numai în condiţiile existenţei unor surse de finanţare proprii sau atrase ale beneficiarului finanţării, în numerar, într-un cuantum care nu poate fi mai mic de 10% din valoarea totală a finanţării nerambursabile solicitate.

Apel de proiecte finanțate prin Timbrul Monumentelor Istorice (sesiunea ianuarie-martie 2021)

Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) acordă prin Timbrul Monumentelor Istorice (TMI) finanţări nerambursabile pentru proiecte care au ca scop protejarea şi promovarea monumentelor istorice, cu derulare în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanţare şi 31 octombrie 2021.

I. Priorităţile anualeale INP în vederea finanţării prin TMI, stabilite de către Consiliul de administraţie pentru anul 2021 sunt următoarele:
  • punerea în siguranţă a monumentelor istorice în pericol;
  • angajarea comunităţilor patrimoniale şi a comunităţilor locale în protejarea monumentelor istorice;
  • contribuţia la marcarea unor aniversări istorice şi la programe naţionale şi europene dedicate patrimoniului cultural;
II. Suma disponibilă pentru finanţare nerambursabilă pentru sesiunea de finanţare I / 2021 este de 5.000.000 lei.

III. Domeniul pentru care pot fi depuse proiecte în această sesiune este:
  • elaborarea de reglementări tehnico-economice, de norme şi metodologii privind elaborarea de documentaţii specifice, executarea de lucrări pentru protejarea monumentelor istorice.
IV. Subprogramele pentru care vor fi acordate finanţări nerambursabile în cadrul prezentei sesiuni şi sumele disponibile sunt următoarele:
  • subprogramul intervenţii de urgenţă (ante- şi post-dezastru), 1.500.000 lei;
  • subprogramul proiectare - elaborarea documentaţiilor tehnico-economice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice, în vederea solicitării de finanţări în viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene (2021-2027) şi în cadrul diferitelor programe naţionale, 1.000.000 lei;
  • subprogramul acţiuni tematice - Timişoara, Capitală Europeană a Culturii - lucrări de întreţinere şi reparaţii curente, 1.000.000 lei;
  • subprogramul acţiuni tematice - Reşiţa, 250 de ani de siderurgie, pentru protejarea patrimoniului industrial - lucrări de întreţinere şi reparaţii curente, 1.000.000 lei;
V. Suma disponibilă pentru soluţionarea contestaţiilor este de 500.000 lei.

VI. Suma maximăcare poate fi solicitată pentru finanţarea unui proiect este:
a) subprogramul intervenţii de urgenţă (ante- şi post-dezastru), 200.000 lei;
La această categorie se primesc propuneri de proiecte pentru:
  • intervenţii directe - consolidare e elementelor structurale şi de arhitectură;
  • intervenţii indirecte - sprijiniri, eşafodaje, acoperiri de protecţie;
  • lucrări conexe - desfacere/refacere a instalaţiilor/echipamentelor, finisajelor interioare şi exterioare, învelitorilor şi altor elemente, necesare pentru realizarea intervenţiilor.
b) subprogramul de elaborare a documentaţiilor tehnico-economice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice - 140.000 lei.

La această categorie se primesc propuneri pentru:
  • proiecte de anvergură şi complexitate redusă, elaborate pentru toate fazele de proiectare (DALI, PT, DTAC şi DE);
  • proiecte complexe, elaborate la faza DALI, inclusiv studii şi cercetări;
  • proiecte pentru care există DALI avizat şi se elaborează fazele de proiectare PT, DTAC şi DE;
  • proiecte fază unică (PFU) pentru componente artistice.
c) subprogramul acţiuni tematice - Timişoara, Capitală europeană a culturii şi Reşiţa, 250 de ani siderurgie, pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii curente la monumente istorice - 100.000 lei.

La această categorie se primesc propuneri pentru:
  • lucrări de refacere a integrităţii şi funcţionalităţii sistemelor de acoperire (ex. şarpante, învelitori, decoraţii) şi a sistemele de evacuare a apelor pluviale (ex. jgheaburi, burlane, vazoane, sisteme de prindere); includ şi lucrări pentru instalarea de sisteme paratrăsnet;
  • lucrări la finisajele exterioare (asigurare, integrare şi completare a finisajelor); pot include şi mici lucrări de restaurare de componente artistice, integrate în aparatul decorativ al faţadelor;
  • lucrări la tâmplăriile exterioare - porţi, ferestre, vitrine, obloane (înlocuiri locale ale elementelor sau părţilor din elemente componente care sunt deteriorare grav; completări; completare / refacere a finisajelor)
  • instalarea de elemente de signaletică (semnalizare de monument istoric / casă memorială / element al unui circuit cultural etc.);
  • lucrări dedicate monumentelor de for public, inclusiv amenajarea spaţiului adiacent.
Finanţarea se acordă numai în condiţiile existenţei unor surse de finanţare proprii sau atrase a beneficiarului finanţării, în numerar, într-un cuantum care nu poate fi mai mic de 10% din valoarea totală a finanţării solicitate.

VII.
Perioada de depunere a proiectelor: 25 ianuarie - 1 martie 2021.

VIII.
Termenul limită de înscrierea proiectelor: 1 martie 2021, ora 16:00.

IX.
Dosarele de participarevor fi depuse în format electronic pe platforma TMI începând cu data de 25 ianuarie 2021. După termenul limită, sistemul informatic nu mai permite depunerea de documente.

X. La selecţia de finanţare pot participa, potrivit Normelor metodologice privind cuantumul timbrului monumentelor istorice şi modalităţile de percepere, încasare, virare, utilizare şi evidenţiere a sumelor rezultate din aplicarea acestuia, aprobate prin HG nr. 1502 / 2007, astfel cum au fost modificate şi completate prin HG nr. 691 / 2019, Anexa nr. 5, art. 6, persoane fiziceşi persoane juridice de drept public sau privat, care au calitatea de proprietar, titular al unui drept de superficie, de concesiune sau de folosinţă pentru o durată mai mare de 25 de ani sau titular al dreptului de administrare a unui monument istoric.
Proiectele participante la selecţie pot avea ca obiect monumente istorice:
  • grupa A - de valoare naţională şi universală (MI-A);
sau
  • grupa B - reprezentative pentru patrimoniul cultural local (MI-B).
Noţiunea de monument istoric poate desemna (conf. L. 422/2001, art. 1 şi 3) monumente individuale, ansambluri şi situri. Sunt eligibile pentru finanţare imobile care aparţin oricăreia dintre cele trei categorii de monumente istorice.Solicitanţii pot depune în cadrul unei sesiuni de finanţare maximum 2 proiecte.

Pentru acelaşi subprogram, un beneficiar poate solicita o singură finanţare nerambursabilă în decursul unui exerciţiu financiar.Nu pot solicita finanţare nerambursabilă dezmembrămintele fără personalitate juridică ale persoanelor juridice, sucursale sau puncte de lucru.

XI. Principiile care guvernează selecţia de proiecte
Selecţia de proiecte se organizează în aplicarea şi cu respectarea următoarelor principii:
a) principiul promovării competitivităţii şi a unui sistem concurenţial deschis: acordarea finanţărilor se face prin selecţia nediscriminatorie a proiectelor;
b) principiul încurajării iniţiativei private în domeniul protejării patrimoniului cultural: pentru proiecte de valoare egală vor avea prioritate cele iniţiate de persoane fizice sau juridice de drept privat;
c) principiul primordialităţii valorii artistice şi istorice: în procesul de selecţie se ţine seama de semnificaţia artistică şi istorică a monumentelor istorice;
d) principiul încurajării parteneriatelor, colaborărilor la nivel local, regional, naţional şi internaţional: solicitanţii de finanţări sunt încurajaţi să realizeze parteneriate cu alte persoane fizice sau juridice;
e) principiul publicităţii şi transparenţei: informaţiile referitoare la finanţările acordate de INP sunt aduse la cunoştinţa publicului;
f) principiul tratamentului egal: toţi deţinătorii de monumente istorice pot participa la selecţiile de proiecte, cu respectarea prevederilor prezentei proceduri;
g) principiul confidenţialităţii: informaţiile care conform legii nu pot fi aduse la cunoştinţă publică nu vor fi comunicate altor persoane decât cele pentru care legislaţia în vigoare permite acest lucru;
h) principiul cofinanţării: acordarea finanţărilor se face numai dacă beneficiarul participă cu o cofinanţare;
i) principiul profesionalismului: realizarea acţiunilor sau lucrărilor finanţate se face cu respectarea celor mai înalte standarde profesionale în domeniul patrimoniului cultural;
j) principiul respectului pentru valorile monumentului istoric: nu pot fi acordate finanţări pentru lucrări de reconstrucţie, renovare, înnoire sau reabilitare;
k) principiul calităţii acţiunilor sau lucrărilor: proiectele vor cuprinde măsuri clare şi detaliate privind asigurarea calităţii lucrărilor prin parametri expliciţi şi măsurabili; vor stabili de asemenea parametrii calitativi necesari pentru atribuirea lucrărilor;
l) principiul necesităţii: nu se finanţează lucrări care nu sunt strict necesare în raport cu starea monumentului şi scenariul de utilizare;
m) principiul participării: proiectele vor cuprinde componente de implicare a comunităţilor patrimoniale sau se vor baza în întregime pe dimensiunea participativă a comunităţilor în care se află monumentele istorice;
n) principiul informării şi educării publicului: toate proiectele vor cuprinde activităţi de informare, conştientizare şi educare a publicului, referitoare la valoarea şi semnificaţia monumentelor istorice.

Documentele necesare înscrierii de proiecte în actuala sesiune de finanţare sunt disponibile pe pagina web a institutului, la secţiunea dedicată programului Timbrul Monumentelor Istorice. Detalii şi clarificări pot fi obţinute prin e-mail la adresa finantare.timbru@patrimoniu.ro sau la telefon, la numărul: 021-336.60.

Pentru completarea cererii de finanţare şi pregătirea documentelor solicitate prin apel este necesară asistenţă de specialitate din partea unor profesionişti cu experienţă în protejarea monumentelor istorice şi în managementul de proiect.

Ca atare, recomandăm tuturor celor interesaţi de apel să coopteze din primul moment specialişti cu experienţă pentru a asigura pregătirea unei solicitări solide, cu şanse de reuşită.

După publicarea rezultatului selecţiei de proiecte, anterior semnării contractului de finanţare, câştigătorii care nu au ales să depună dosarul de participare în format digital asumat prin semnătură electronică, vor fi invitaţi să îl depună în format fizic, prin poştă sau curier, la sediul Institutului Naţional al Patrimoniului.

XII. Grila de evaluare a proiectelor
Proiectele declarate eligibile din punct de vedere administrativ de către secretariatul comisiei de selecţie din cadrul INP sunt transmise comisiei de selecţie, care le evaluează şi le notează conform grilei de evaluare corespunzătoare, pentru subprogramele: 1. intervenţii de urgenţă - ante- şi post-dezastru,respectiv, 2. elaborare a documentaţiilor tehnico-economice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice; 3. acţiuni tematice - Timişoara, Capitală Europeană a Culturii; 4. acţiuni tematice - Reşiţa, 250 de ani de siderurgie.

Fiecare membru al comisiei va completa câte un raport de evaluare motivat, structurat pe baza fişei de evaluare, care va include observaţiile şi justificările pentru punctajul acordat.
Pentru a putea fi finanţat, un proiect trebuie să aibă un punctaj final de minimum 75 puncte.
Lista cuprinzând rezultatele selecţiei proiectelor propuse a fi finanţate va cuprinde totalitatea solicitărilor care au întrunit punctajul de minimum 75 puncte, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, până la epuizarea sumei alocate de către INP pentru respectivul subprogram.

***

Ghidul solicitantului și documente asociate subprogramelor

Calendar

Ca urmare a mai multor solicitări venite din partea potenţialilor beneficiari ai finanţării din fondul TMI pentru subprogramele 3 Reşiţa -250 de ani de siderurgie si 4 Timişoara - capitală europeană a culturii, termenul de depunere al dosarelor de finanţare se prelungeşte cu două zile. Astfel noul calendar este următorul:

Întrebări & răspunsuri frecvente

Includem aici o serie de întrebări care ne-au fost adresate începând cu lansarea apelului 1/2021 şi răspunsurile noastre. Lista de întrebări şi răspunsuri este în continuă actualizare, pe măsură ce organizăm noi sesiuni de clarificare şi oferim răspunsuri la solicitări. Vă sugerăm, prin urmare, să o consultaţi constant pentru a fi la curent cu cele mai recente precizări legate de curentul Apel de proiecte. Vă reamintim, de asemenea, că solicitările de detalii şi clarificări suplimentare pot fi adresate via e-mail la adresa finantare.timbru@patrimoniu.ro sau la telefon, la numărul: 021-336.60.73, interior 114, în intervalul de lucru al secretariatului institutului (L-J: 8.00 - 16.30; V : 8.00 - 14.00).


I. Întrebări referitoare la eligibilitate

1. Sunt eligibile imobile aflate în zonă protejată într-un ansamblu urban monument istoric sau într-un sit rural monument istoric?
DA. Sunt eligibile monumente istorice care sunt clasate atât în categoria monument (m), cât şi cele clasate în categoria ansamblu (a) sau sit (s), deci şi clădiri care fac parte integrantă dintr-un ansamblu sau sit înscris în Lista Monumentelor Istorice.

2. Este eligibilă o construcţie care nu este monument nominalizat individual în LMI dar se află în perimetrul unui sit urban clasat?
DA. Vezi răspunsul la întrebarea 1.

3. Sunt eligibile clădiri cu mai multe corpuri / anexe în condiţiile în care doar corpul principal este monument istoric?
Eligibilitatea în cadrul prezentului apel este strict limitată la corpul de clădire monument istoric (m). În cazul ansamblurilor şi siturilor eligibilitatea se extinde asupra tuturor clădirilor şi elementelor ce fac parte din sit sau din ansamblul monument istoric.
Pentru că situaţia poate diferi de la caz la caz, sugerăm solicitanţilor să se adreseze Direcţiilor Judeţene de Cultură pentru a verifica dacă obiectivul deţinut figurează în Lista Monumentelor Istorice drept monument istoric şi categoria sub care a fost clasat (m, a sau s) şi dacă există menţiuni referitoare la întregul ansamblu (toate corpurile, anexele, elementele arhitecturale - ex. fântâni, grădini, scuaruri etc) de pe parcela unde este amplasat monumentul sau doar la anumite corpuri de clădire.

4. Sunt eligibile clădiri monument istoric pentru care nu s-a colectat Timbrul (proprietarul nu a depus declaraţia)?
Acordarea finanţării pentru intervenţii de urgenţă şi proiectare pentru restaurare prin prezentul apel NU este condiţionată şi nici corelată cu situaţia declarării şi colectării Timbrului Monumentelor Istorice pentru activităţi desfăşurate la monumentul în cauză.

5. Sunt eligibile cereri de finanţare emise de un proprietar al unei clădiri monument istoric deţinută în cotă de ½ în indiviziune? Dar imobile care au înscrise sarcini în cartea funciară? (ex propus: monument istoric în cotă de 1/2 în indiviziune în CF. De asemenea există trecute în CF sarcini din 1939 şi 2007 prescrise care urmează a fi radiate. Menţionez că am primit autorizaţie de construcţie în regim de urgenţă şi este valabilă până în iunie 2021)
DA, doar sub condiţia ca ambii proprietari (sau toţi coproprietarii) să depună cererea de finanţare sau să mandateze pe unul dintre ei în vederea depunerii cererii de finanţare. În cazul în care este vorba despre un imobil administrat de o asociaţie de proprietari, solicitantul poate fi reprezentantul legal al asociaţiei, ori mandatarul expres desemnat în acest sens, în condiţiile legii, prin hotărârea Adunării Generale a Asociaţiei.
În ce priveşte existenţa unor sarcini înscrise în CF, potrivit art. 7 alin (1) lit. d) din Anexa nr. 5 la Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 1502/2007, cu modificările şi completările ulterioare, NU pot fi finanţate din TMI imobile-monument istoric care sunt grevate de sarcini, ipoteci sau privilegii, situaţie constatată prin extras CF de informare la data depunerii solicitării de finanţare la INP.

6. Sunt eligibile lucrări precum cele de reparaţie acoperiş cu schimbare învelitoare şi consolidare uşoare?
Nu, acest tip de lucrări se încadrează în categoria lucrărilor de întreţinere, care nu sunt eligibile la finanţare prin prezentul apel. Excepţie fac cazurile în care intervenţia este relevantă din punctul de vedere al siguranţei publice - degradarea acoperişului constituie sau generează pericol public (clădirea are funcţiune publică sau aliniament stradal) sau în situaţia în care starea acoperişului constituie un pericol iminent la adresa unei valori culturale (ex. pictură murală, ornamente şi alte componente artistice). Ambele situaţii trebuie dovedite cu expertize tehnice şi/ sau note tehnice semnate de experţi atestaţi.

7. Există criterii de eligibilitate specifice (ex. crearea unui număr de locuri de muncă în urma obţinerii fondurilor, obligativitatea monumentului de a fi într-un circuit oficial socio-cultural sau de a fi semi-public/ semi-privat etc).
Nu sunt prevăzute criterii specifice precum crearea unui număr minim de locuri de muncă. În ce priveşte includerea monumentului într-un circuit oficial socio-cultural sau prevederea unor spaţii semi-publice/ semi-private în incinta monumentului - acestea nu sunt menţionate în mod expres, dar pot constitui modalităţi de a răspunde cerinţei privitoare la consultarea şi implicarea comunităţii locale - inclusiv în ce priveşte determinarea utilizării monumentului pe termen lung. Solicitantul trebuie să îndeplinească criteriile specificate în Ghidul de contractare, respectiv să abordeze priorităţile detaliate în Grila de evaluare.

8. Sunt eligibile proiecte deja avizate, pentru care există deja documentaţia tehnico-economică şi autorizaţia de construire pentru o intervenţie de urgenţă, iar lucrările au fost demarate?
Se pot solicita fonduri prin prezentul apel doar pentru lucrări care urmează să fie executate după data semnării contractului de finanţare. Nu este eligibilă nicio cheltuială deja realizată sau pentru lucrări executate înainte de semnarea contractului, orice abatere constituind o încălcare a principiului neretroactivităţii. Cererea de finanţare poate să cuprindă exclusiv lucrări noi (a căror urgenţă trebuie, fireşte, dovedită alături de valoarea monumentului sau a componentelor artistice la care proiectul face referire) şi trebuie să răspundă criteriilor de evaluare specifice (incluse în grila de evaluare).
Aşa cum specifică şi ghidul de contractare, solicitanţii sunt obligaţi să declare dacă, pentru acelaşi proiect, au asigurate alte finanţări nerambursabile din surse publice sau private.

9. În cadrul subprogramului proiectare sunt eligibile doar cereri de finanţare ce vizează elaborarea documentaţiei tehnico-economice pentru punerea în siguranţă a monumentelor istorice în pericol, menţionată ca prioritate anuală?
Subprogramul se referă la proiectarea pentru restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice. Încadrarea în prioritatea anuală se punctează, conform grilei de evaluare.

II. Obligaţii ale beneficiarilor

10. În condiţiile în care un proprietar nu deţine fondurile necesare cofinanţării minime, pot fi încheiate parteneriate cu instituţii ale statului pentru asigurarea acesteia?
Susţinem şi chiar recomandăm parteneriatele şi asocierile cu instituţii, firme sau organizaţii nonguvernamentale - atât pentru asigurarea cofinanţării cât şi pentru acoperirea unor elemente punctate chiar în cadrul prezentului Apel (a se vedea Grila de evaluare a fiecărui subprogram).

11. Există obligaţia de a atribui fondurile destinate lucrărilor / proiectării prin achiziţii publice sau sunt permise şi proceduri de atribuire directă?
În conformitate cu Legea nr. 98 /2016 privind achiziţiile publice şi normele sale de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 395/2016, solicitantul are dreptul de a achiziţiona direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică decât 132.519 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică decât 441.730 lei. Depăşirea plafonului stabilit pentru achiziţia directă, obligă beneficiarul finanţării nerambursabile la iniţierea şi finalizarea uneia dintre procedurile de atribuire reglementat în legislaţia specifică domeniului achiziţiilor publice. În situaţia în care solicitantul asigură o contribuţie semnificativ mai mare decât minimul prevăzut, iar valoarea totală a bugetului depăşeşte 430.000 lei la execuţie şi 160.000 la proiectare, trebuie organizate achiziţii publice.

12. Până în ce fază trebuie să ajungă la finalul implementării propunerile de proiecte ce au în vedere elaborarea de documentaţie tehnico-economică?
Pentru subprogramul de proiectare, rezultatul final trebuie să fie cel puţin DALI - adică documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii avizată de Ministerul Culturii. Nu poate fi finanţată elaborarea unei documentaţii incomplete. Prin prezentul apel, INP condiţionează acordarea tranşei a III-a a finanţării de existenţa avizului Ministerului Culturii.

III. Întrebări referitoare la documentaţie, întocmirea dosarului de aplicare şi procesul de depunere a aplicaţiei

13. În cazul subprogramului intervenţii de urgenţă (IU), nota de fundamentare privind necesitatea intervenţiei - document obligatoriu la dosarul solicitantului - se poate face tot conform modelului din HG. 907?
Da, nota de fundamentare se poate face conform modelului din HG 907 - denumit aici notă conceptuală - însă acest format nu este obligatoriu.

14. În cazul subprogramului intervenţii de urgenţă (IU) cât de utilă este faza DALI având în vedere că necesitatea şi urgenţa sunt deja fundamentate?
Conform prevederilor L. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, republicată, elaborarea documentaţiilor tehnico-economice corespunzătoare fiecărei faze de proiectare - DALI, PAC, PAD, POE, PT, DE - se face până la încheierea executării lucrărilor, cu respectarea avizelor şi acordurilor, precum şi, după caz, a actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului (L. 50/1991, art. 7.16).

15. Ce studii şi cercetări sunt necesare şi eligibile pentru faza de proiectare DALI? (ex. Este eligibilă scanarea 3D în documentaţia proiectului?)
Sunt eligibile toate studiile considerate necesare de către şeful de proiect (atestat de Ministerul Culturii) raportat la natura intervenţiei şi starea clădirii. Minimum necesar conform H.G. nr. 907 cuprinde ridicarea topografică, studiul geotehnic, expertiza tehnică şi studiul istoric.
Scanarea 3D este eligibilă la capitolul studii preliminare, de fundamentare a intervenţiei, dar depinde de încadrarea acestor cheltuieli într-un buget realist şi relevant al proiectului
Solicitanţii trebuie să aibă în vedere faptul că bugetul este de asemenea punctat în cadrul evaluării cererii de finanţare, în special din dorinţa de a finanţa soluţii optime în raport cu sumele disponibile şi obiectivele propunerii. Criteriile sunt disponibile în grila de evaluare asociată fiecărui subprogram al apelului de finanţare.

16. Ce tip de expertiză tehnică este obligatorie pentru fundamentarea intervenţiei şi dacă este acceptat şi un expert certificat arhitect, deci nu inginer structurist.
Expertizele necesare ţin de natura proiectului şi de tipul de urgenţă reclamat. Astfel, pentru A. urgenţe structurale sau de altă natură încadrate la pericol public este necesară expertiza tehnică în domeniul construcţiilor civile (expert certificat de MDRAP şi MC). Pentru identificarea unui astfel de expert, consultaţi Registrul experţilor şi verificatorilor tehnici în domeniul protejării monumentelor istorice - disponibil pe pagina web a institutului.
Pentru cea de-a doua categorie de urgenţe B. evitarea unor distrugeri materiale, culturale şi artistice de valoare, ce vizează componente arhitecturale şi artistice, expertiza de specialitate (domeniu arhitectură, respectiv componente artistice) va fi întocmită de un specialist/expert atestat de Ministerul Culturii în domeniul de atestare corespunzător.

17. Bugetul proiectului trebuie susţinut prin oferte?
Conform grilei de evaluare, punctajul obţinut depinde şi de fundamentarea cheltuielilor - pe baza unor analize de piaţă sau a unor metodologii de calcul adecvate şi testate (ex. Metodologii de calcul a onorariilor).


IV. Întrebări referitoare la grila de evaluare

18. Cum trebuie detaliată şi dovedită implicarea unei organizaţii a societăţii civile în activităţile obligatorii de consultare a comunităţii şi educaţie?
Activităţile care vizează relaţia cu comunitatea locală sau cu publicul larg, precum şi cele educaţionale trebuie detaliate în Planul de activităţi parte a Cererii de finanţare, menţionându-se inclusiv entitatea-partener căreia îi revine implementarea acestora. În mod necesar, susţinerea solicitantului potrivit căreia proiectul urmează a fi derulat în parteneriat cu o persoană fizică sau juridică trebuie dovedită prin depunerea acordului de parteneriat încheiat în acest sens - cf. art. 7 alin. (3), Anexa nr. 5 la N.M. aprobate prin H.G. nr. 1502/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

19. Parteneriatele pentru componenta educaţională şi de consultare a comunităţii trebuie să fie încheiate doar cu organizaţii non-profit / non-guvernamentale înregistrate juridic sau pot fi avute în vedere şi grupuri informale sau grupuri de iniţiativă cetăţeneşti?
Nu avem nicio restricţie în această privinţă. Dacă grupul informal poate furniza argumentele care să poziţioneze bine cererea de finanţare în raport cu grila de evaluare, încurajăm încheierea acestor parteneriate şi ne dorim ca acestea să întărească societatea civilă activă în domeniul patrimoniului.

Rezultatele evaluărilor

RAPORT privind rezultatul evaluării administrative a dosarelor depuse pentru finanțare din fondul Timbrul Monumentelor Istorice (sesiunea ianuarie-martie 2021) (pdf).

Rezultatul evaluării dosarelor depuse pentru finanțare din fondul Timbrul Monumentelor Istorice sesiunea 1 – 2021 (pdf)

Rezultatul evaluării dosarelor depuse pentru finanțare din fondul Timbrul Monumentelor Istorice sesiunea 1 – 2021 - erata (pdf)

Rezultatul evaluării dosarelor depuse pentru finanțare din fondul Timbrul Monumentelor Istorice, în urma soluționării contestațiilor - sesiunea 1 - 2021 (pdf)

Rezultatul evaluării dosarelor depuse pentru finanțare din fondul Timbrul Monumentelor Istorice, sesiunea 1 – 2021 subprogramul acțiuni tematice – Timișoara Capitală Europeană a Culturii subprogramul acțiuni tematice – Reșița, 250 de ani de siderurgie (pdf)

Rezultatul evaluării dosarelor depuse pentru finanţare din fondul Timbrul MonumentelorIstorice, în urma soluţionării contestaţiilor, sesiunea 1-2021. Subprogramul acţiuni tematice - Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Subprogramul acţiuni tematice - Reşiţa, 250 de ani de siderurgie (pdf)

MEMBRII COMISIILOR - APEL 2021 (pdf)
 
02.06.2021 - RAPORT privind rezultatul evaluării administrative a dosarelor depuse pentru finanţare din fondul Timbrul Monumentelor Istorice (sesiunea ianuarie-martie 2021) subprogramul acţiuni tematice - Timişoara Capitală Europeană a Culturii subprogramul acţiuni tematice - Reşiţa, 250 de ani de siderurgie (pdf)
Descoperă
Articole similare