2020 - Jocul de Oină
Patrimoniu imaterial (România)

Areal de manifestare:

Jocul de oină, în forma sa reglementată, este practicat pe întreg teritoriul României. În prezent, funcționează cinci asociații județene de oină și 32 de cluburi: 12 dintre acestea în localități urbane și 20 în mediul rural.

În unele comunități rurale (Dragu – Sălaj, Ciocănești – Suceava) jocul de oină este practicat în absența unui cadru organizat. 

Jocurile cu bâta și mingea, aflate la originea oinei, au fost prezente în viața comunităților în toate regiunile istorice ale României, cu caracteristici asemănătoare, dar cu denumiri diferite.  Sunt citate în acest sens: hoina, ogoiul (Bucovina), fuga (sudul Transilvaniei), de-a lunga (centrul Transilvaniei), apuca, matca-mare (Maramureș), hâlca, lopta-pila, hapucul, hopaciul (nordul Transilvaniei), de-a patru să stăm, lopta-lungă, baciul, baș (Banat).

Oina este prezentă și în Republica Moldova, unde activitatea competițională este organizată de Federația de Oină din Republica Moldova, înființată în anul 2003.

Datorită eforturilor depuse de organizațiile implicate, jocul de oină cunoaște o extindere internațională, fiind adoptat de comunități (nonromânești) din India (unde a fost înființată o Federație Națională de Oină), Marea Britanie, Indonezia sau Nepal. De asemenea, în mediul online de limbă engleză se manifestă un interes sporit față de oină, din perspectiva asemănărilor existente între aceasta și jocul de baseball nord-american.
Descoperă
Articole similare